NO?

Refuz. Serios?! Mi-ai aruncat un "NU" ferm si rece dupa atitea "DA"-uri ce zguduiau peretii si intreaga-mi fiinta?  Ai uitat cumva cit ne era de bine? Poate ca rar, dar totusi...
Ai uitat cum te excitam din priviri sau cum ma asteptai dupa-amiezi intregi pentru o ora de... "iubire"? Ai uitat cum o singura imbratisare lipsita de cuvinte tari si inutile te faceau speciala, sau cum pielea-mi iti absorbea grijile fara intrebari stupide ce raspunsuri nu au? Ai uitat? Ai uitat...













Ah, femeie... Zici ca  n-ai nevoie de sentimente, ca nu vrei drama? Tu? Chiar tu? Tu, careesti toata numai sentiment?  Da! Degeaba ascunzi firele de lacrimi dupa un cinism, uneori socant chiar, puternic si, totusi, fals. Te vad cum respiri mistuirile amoroase ale eroilor din romanele ce-ti acopera podeaua livingului, chiar daca rasufli plictisita cand intorci paginile, stind cu fundul in sus si lasind degetele mele sa memoreze relieful slipului tau dantelet, creendu-ti, totodata, o cortina de fum de tigara dupa care atit de abil ai invatat a-ti ascunde gindurile si mimicile.
                                                 
                                               

Te folosesc acum precum pixul foloseste cerneala pentru a scrie ceva. Frumos. Original. Interminabil. Scriu pina cand inima imi va fi complet imprastiata pe pagina, tie spre examinare, pina cand nu va mai ramine cerneala pentru a scrie. Sa-ti scriu despre iubire, tragedie si momente dureros de superbe...


 
Dar rostul? Da! Pe tine te intreb, nebuna si talentata femeie. Admir, dar totodata ma las torturat de talentul tau de a ramie la toate rece, impasibila. Oare-ti cer mult? Nu-ti cer decat sa schimbi zimbetul cochet si obraznic pe unul sincer, timid chiar, sa ma lasi sa-ti dau parul rebel dupa ureche, mingaindu-ti fata pentru a-mi reaminti finetea pielii si  intregii tale fiinte, ascunzind-o pe cea din urma de parca ar fi un defect pe care-l constringi cu o inimaginabila inversunare, si pentru a-mi lasa amprentele  pe TINE. Nu-ti cer decat sa rezervi un loc in teatrul acelei inimi care refuza sa recunoasca ca-si sporeste nelinistea cand ochii tai se regasesc in ai mei, pentru a deveni spectatorul fidel si pasionat, fervent al dramei existentei noaste.








Vreau. Te vreu! Vreau sa aud cum te incumeti a spune "NU" cand iti voi patrunde aprig si si violent fiinta, izbindu-te bolnav, nebun, nepotolit de peretele dormitorului, de foreastra, de usa de podea, de... mine. Sa te vad atunci!

Sa te vad cum exclami acel "NU", cum vociferezi ascutit, delirant, dulce, dureros, furios, isteric, indelung, inecat, nearticulat, orgolios, patimas, ragusit, salbatic acea brutala, adinca, meschina placere, in timp ce toti  muschii mi se incordeaza pentru a-mi revarsa dezamagirea si durerea in tine, in timp ce parul tau se lasa incilcit si fortat de furia mainii mele. Mai poti? Mai poti sa te-mpotrivesti acum? Sa te vad!

Different

DEZAMAGIRE. Un cuvant prin care am spus totul. Un cuvant care reda perfect  tot ce mintea demult  a constientizat, insa inima refuza sa recunoasca. Un cuvant prea des folosit in ultima vreme. Dezamagit de lume, dezamagit de Ea, dar cel mai dureros - dezamagit de mine insumi si de lipsa de tarie pentru a rezista  in fata acelui sarm, acelui orgoliu, acelei inteligente, acelui umor, acelei sinceritati, acelor ochi, acelor buze...

N-am reusit. N-am reusit sa cersesc fericire in bratele-i reci, fara sa-mi doresc sa ma-ncalzeasca cu inima. N-am reusit sa-i admir finetea liniilor corpului dezgolit fara sa devin captivul acelei frumuseti. N-am reusit s-o musc flamind  de gat, fara ca ea sa ma muste de inima. N-am reusit sa ma imbat de mirosul ei, fara a fi trezit de o usturatoare atingere sentimentala. N-am reusit sa-i sorb privirea, fara ca ochii ei sa-mi anestezieze pielea si constiinta.

Da! M-am indragostit de Ea, practic de reflectia mea feminina, de alunita de pe umar, de gropitele extrem de feminine ale obrajilor de portelan, de crapaturile adinci ale buzelor ademenitoare, de tremurul genelor arcuite urmat  de un subtext  pe care il intelegeam doar noi, o adevarata eclipsa a ochilor albastri.

M-am indragostit de tot ceea ce nu pot detine pe deplin, de cea care-i are pe toti, dar pe care nu o poate avea nimeni, de cea a carui corp l-am sedus cu usurinta, dar in a carei suflet nu am reusit sa patrund. Credeam ca e ceva trecator, o simpla senzatie efemera ce avea sa se spulbere de la sine daca voi ezita o perioada sa-i sifonez lenjeria de pat. Am gresit. Imi lipseste  tot mai mult. Imi lipseste caldura respiratiei, finetea coapselor, frigul din privire, soaptele adinci. Vreau o simpla dimineata, in care sa-mi permita s-o botesc in brate  ca pe o copila, in care sa n-o impart cu nimeni.

Stiu, suna prea romantic, prea diferit de ceea ce obisnuiesc sa scriu sau sa gandesc. Prea diferit...